Pot numerele să ne spună dacă un partid practică frauda electorală?
Aproape 10% dintre cei care au ieșit la vot în România la recentele alegeri prezidențiale – un procent semnificativ – au mers la altă secție decât cea de care aparțin și au figurat, astfel, pe „listele suplimentare”[1].
Votul pe listele suplimentare se întâmplă nu doar în zone urbane sau orașe universitare, ci și în locuri unde nu pare să existe nicio explicație pentru numere mari de vizitatori. Amploarea și diversitatea geografică a acestui fenomen stârnește suspiciuni și frauda electorală a făcut subiectul multor știri și speculații, atât cu ocazia acestor alegeri, cât și la scrutinurile precedente.
În primul rând, suspiciunile au fost menționate în numeroase relatări din presă și din partea cetățenilor când s-a invocat posibilitatea „turismului electoral” — practica de a vota în mod repetat, la mai multe secții. Prevenirea, detectarea și sancționarea fraudei sunt, desigur, responsabilitatea autorităților. Iar ideea că frauda electorală s-ar produce fără să fie sesizată și ar putea chiar influența rezultatele alegerilor sugerează că acestea nu își fac treaba.
Pot analiștii și cercetătorii contribui la elucidarea acestei probleme?
Unii au încercat deja să folosească statisticile electorale pentru a semnala ceea ce ei consideră semne „evidente” de fraudă masivă. Dar datele disponibile pot conduce ușor la interpretări și concluzii pripite, în vâltoarea campaniei sau chiar imediat după alegeri. Astfel, nu ne putem baza pe dovezi anecdotice ori eșantioane selectate arbitrar pentru a demonstra cât de frecventă este frauda sau care partid practică mai mult turismul electoral.